Totalul afișărilor de pagină

luni, 13 decembrie 2010

Neluţu "Robin Hud" fură de la RDS ca să salveze specia umană


Iată cablu' prin care Neluţu "Robin Hood" fură des de la RDS. Muzicile din apartamentul filosofului instalator Nelu, cu care ne antrenăm noaptea toţi  în cadrul a două proiecte secrete: "Viaţă fără somn" şi "Somnabulez pentru tine", tre' vină ele de undeva.

Tot ce are mai bun televiziunea în ea se reproduce prin miracolul furtului pe ecranul televizorului Neluţului, acest Robin Hud, care ia de bogaţi şi dă la săracu de el. Imaginile ţâşnesc din îndepărtatul tărâm al zeului RDS şi ajung la retina lu' Neluţu' cu ajutorul a două cabluri care cred că-s lipite cu scuipat.

Cablu' doldora de semnal care vine de la mama lu' RDS trece periculos de aproape de uşa mea şi se rupe brusc când ajunge la colţul de sus al porţii stelare care duce în apartamentul Neluţului. Acolo semnalu RDS şi cablu ruginit care iese din universul paralel a lu' Nelu îşi împletesc sârmele. Acum înţeleg de ce eu văd la TV doar bastonaşe, linuţe şi purici de ceva vreme, din moment ce tot semnalu' HD mă ocoleaşte ca să ajungă direct în televizorul cu lămpi a lu' Nelu.

Acum sincer să fiu tot blocu regretă vremurile când haiduceam toţi la grămadă şi furam ca-n codru semnal de la serviciul de cablare UPC. Fiecare îşi înfingea câte o sârmă în cutiuţele amătâte de la UPC: nimeni nu vedea bine la TV, dar ochii au suferit mutaţii şi am învăţat toţi să decriptăm imaginile dintre purecii de pe micu' ecran. Arătau cutiuţele alea cu semnal de la UPC ca gâtul unei tinere domniţe în jugulara căreia erau înfipţi vreo 70 de vampiri deodată.

A venit RDSu' şi a turnat titan peste toate izvoarele de semnal şi s-a terminat cu furăciunea. Ne-a descurajat pe toţi, dar nu şi pe Nelu, care a găsit o breşă în corporaţia RDS.De-aia peste 20 de ani, când o să dea roboţii cu nuclearele peste noi, o să dispărem toate cele şase miliarde de oameni, dar o să rămână Nelu şi rebelii, ca în Terminator, să salveze umanintatea. NELU ESTE JOHN CONNOR.

I'll be back!

DACĂ VREI SĂ AFLI CE ESTE UN NELU CITEŞTE ŞI:

Scandalul "Doamne ocroteşte-i pe români": ameninţarea balconului

Introducing Nelu, cel mai instalator filosof: "Vă omor pe toţi, bă"

Un comentariu:

  1. :))))) Foarte tare acest Nelu. Ce sa mai, el e stapanul blocului si ii datorati vesnica supunere.

    RăspundețiȘtergere