Totalul afișărilor de pagină

luni, 13 decembrie 2010

Căutăm spărgător de Codu' lu' DaVinci, bueiiiii

"Bloc presărat cu oameni normali, căutăm decriptolog sau Isuscolog, posibil vrăjitor sau specialist în exorcizări imobiliare, care să rupă în două codul blestemat care ne ţine cele patru etaje în loc, şi le împiedică de la dezvoltare".

Am pus mânuţă de la lăbuţă (până şi câinii se tem să se mai pişă la colţul blocului) şi am strâns bănuţ pe bănuţ pentru un anunţ la "Minora Pubicitate". Vrem să găsim un specialist în versologie, catrenistică şi magie închisă la culoare, care să distrugă blestemul lu' ghicitoarea satanistă pitulată la noi pe bloc cu ocazia Zilei Unirii, care a dezbinat tot blocu'.

Nici măcar zeiţele şomere din bloc, atotştiutoarele bârfei, care nu se depărtează de bloc mai mult decât să ducă gunoiu', nu stiu cum a nimerit răstignită cea mai ghicitoare patriotică lângă panou' central de gaz al blocului.

Nu avem patrioţi în bloc, în afară de dementu' etajului trei care a ieşit pe 1 decembrie, la ora 14,34, pe fereastră să cânte "Deşteaptă-te române!", dar şi-a cerut scuze înainte să îl batem cu pietre. Pluteşte în aer pe casa scării o mireasmă de şhaorma îndoită cu paranoia, mai ceva ca-n vremea Războiului Rece, iar la sedinţa de bloc s-a votat cu o mică unanimitate că-s vinovaţi de inscripţia diavolescă rivalii sociopaţi din alte blocuri.

La băeţii de la centrala termică le e teamă să vină să ne mai taie căldura, administratoarea vine să încaseze banii numa' cu lanţuri de usturoi la gât, preotul spune că de acum tre' să îndoim vodca cu apă sfinţită, se aud răcnete şi răgete înfiorătoare în bloc (altele decât ale noastre) şi într-o seară, mă jur pe portativu' lu' Mozart, am auzit cum manelele se transformau în muzică simfonică.

Unii zic că s-a prins cineva că la noi în subsol nu e spartă ţeava de apă caldă, ci de fapt curge de fapt izvoru cu patriotism. Cititorii de cărţi din bloc spun că e un cod a lu' un băiat, Da Vinci şi că până nu-l sparge cineva suntem toţii blestemaţi. Acum înţeleg de ce a vrut băiatu' de la parter să arunce tot blocu' în aer.A simţit el ceva, mai ales că stă tare aproape de inscripţia care ne scote pe toţi din minţi.

Deci, dacă vă lasă inima, ajutaţi-ne şi pe noi cu un decodor de blesteme, că ăia de la RDS zic că n-au!

Să fim în rugăciunile voastre până trecem cu bine şi de blestemu' ăsta!

CITEŞTE ŞI:
Pe urmele iubitorului de frumos care a vopsit casa scării în roz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu