Într-o seară sălăşluiam în singura mea cameră şi mă uitam la televizor. Deodată aud o voce care bubuie în cameră: "Vecine, nu vrei o boabă?". Am crezut că e Dumnezeu care îmi oferă o alună, o măslină, o atenţie... Dar n-a fost decât teroristul "Futu-ţi buricu mă-ti", care stădea cu coatele la mine pe geam, cu picioarele pe acoperişul balconului vecinului de la etajul unu şi se uita cu mine la televizor.
Teroristul era tatăl ideal şi avea o voce groasă, de tenor, de putea să joace liniştit rolul vocii lui Dumnezeu în filme. Îl auzeam prin pereţi, de 28,3 ori pe zi cum îşi înjură fiicele, de doar câţiva anişori, cu tradiţionalul: "Futu-ţi buricul mă-tii". Aşa de căcate pe ele erau alea mici, de temătoare de lume, de se făceau una cu peretele şi se prelingeau pe trepte când se întâlneau cu o altă fiinţă vie pe casa scării.
Teroristul "Futu-ţi buricu mă-ti" avea mustaţă şi era un fin cunoscător de manele. Deşi era cât un dop, se cocoţa ca Tarzan: sărea de pe un balcon pe altul, ca să culeagă strugurii de pe via sălbatică ce a ajuns la etajul trei. Trebuie precizat că la mine la bloc balcoanele sunt din două în două. Ăla de la trei are, ăla de la unu are: noi la doi avem canci.
Într-o zi dementă am auzit bătăi în perete de la vecinu-terorist. Era pentru prima dată după mulţi ani de scandal la el când m-am enervat şi am început să-i bat înapoi în perete. Ţin minte şi acum că am folosit formula de politeţe "Futu-ţi buricu mă-ti" ca să mă înţeleagă vecinul. După vreun sfert de oră am ieşit să duc gunoiu şi toată populaţia din blocu era la mine pe palier, de parcă se deschidea un supermarket nou.
Duc gunoiu şi când urc întreb mulţimea: "What's up?" Cică vecinu. "Cum adică, vecinu?", întreb io. Vecinu s-a sinucis. S-a spânzurat de ţeava de la baie, iar bătăile în perete erau ultimele lui bătăi pe acest pământ. Dacă nu era prea ocupat cu horcăiala, cred că a auzit când am răspuns la codul lui Morese de bătăi în perete şi i-am plasat un "Futu-ţi buricu mă-ti". Bine că am răspuns la ultimul lui salut, nu vroiam să creadă că nu-s politicos.
Dumnezeu să te ierte teroristule, oriunde ai fi!!!!
Fiecare bloc din România are un psihopat. Psihopaţii de pe strada Recoltei din Timişoara au un bloc. Ăla în care stau eu. Prin asociere cu vecinii mei psihopaţi, după 11 ani, nu am putut decât să devin şi eu tot psihopat. Psihopatul cu nume de cod "Partea normală a blocului". Dedic acest frumos jurnal restului psihopaţilor din blocul meu, dar şi oamenilor din toate scările din lumea asta, care asistă în tăcere la evenimente halucinante în blocurile lor. (vecinipsihopati@yahoo.com)
Totalul afișărilor de pagină
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
sarasul, da-l in amarul lui de distrus :)
RăspundețiȘtergereBai Mr. Poe un singur cuvant: genial
RăspundețiȘtergere