Totalul afișărilor de pagină

luni, 23 mai 2011

Prostituatele de pe capela mea sextină fac porno pe un alt tavan

Frodo cel gay s-a mutat de deasupra lumii sufletului meu chinuit într-o lume cu chirie mai bună. Şi-a luat ghitara, tu-i Jimmi Hendrixu' lu mămica sa, şi a plecat să zdrăngănească "Vrei să dormi" de la Cargo în alţi creieri de vecini nedormiţi, într-un alt apartament de căcat, trei bloace mai la amonte, dar tot în cartieru meu. Pentru mine Frodo e ca mort. Să-i fie muzica uşoară!

Dar Frodo nu era ghei, cum greşit i-am interpretat orientarea lui pleziroidă. Parteneru lui Frodo de bairamuri, un băiat mai sărac decât Frodo, vecin cu mine, mi-a turnat tot, deunăzi, pe scară, el aflându-se în stres post-traumatic după plecare cu tot cu curve a lu' Frodo. Securistu era supărat că Frodo a devenit arogant de la atâta alcool şi păsărică în cap şi că şi-a mutat cuibu erotic în altă văgăună. Balconul din imagine e cu vedere interioară, martor tăcut al minunilor din cămăruţa porno.

Varianta turnătorului: Frodo a început deraieze bahic din păsă în păsă şi în ultimul timp era mai nefun, pe motiv că futea la gramaj, nu la forme. Adică le sexărea pe micuţe mai mult cantitativ fără să ţină cont de învelişu exterior calitativ al curvelor. Cică Frodo aducea de doi ani curve deasupra mea şi le pârlea ca focul pe Sadoma şi Gomora. Adică Frodo ardea femei orientate sexual pă bani. Iar curvele urla când ele permitea lui Frodo să intre, intelectual cum îl ştim, în ele. Eu auzeam freamătu femeilor ce prindea contu(r) pe tavanu meu.

Dar pentru că nu l-am văzut cu muieri evăr pe vecinu Frodo am presupus matematic, ca prostu, că Frodo, ca orice labagiu normal se desfată manual pe filme porno diferite. Că de la el femeile urlau ca-n cor, pă voci, cu vocalize de femei mimătoare de orgasme.

Fiind Frodo inginer la o fabrică de anvelope continentală din Timişoara, era pe undeva logică că Frodo întindea cauciuciele în prostituate pă bani grei, iar ele urlau, gâfâiau şi orgasmau contracost pe tavanu meu când aeru din gură le permitea pe motiv că nu era el, aeru, plin cu altceva, posibil alte bucăţi din Frodo.

Frodo are cică 1.000 dă coco salariu din care un sfert spre 1/3 cică era virat spre curve. Utima dată cică Frodo a dat 250 dă lei pentru a-l înmuia Frodoleţ Jr. în 2 fete, dixit turnătoru meu. Era Havana deasupra mea, bordel, se pârjoleau turme întregi de traseiste, de tre să răzuiescu acu' SIDA de pe tavan.

E dramă, că păianjenii de pe tavanu meu nu mai dorm în pânza lor de când au aflat de curve, de frică să nu ia blenoragie.Şi ţânţarii care stau acu pe tavan, fără frică de păianjeni, îmi dau blenoragie prin muşcătură, noaptea, când io nu sunt atent, că dorm cu becu stins.



CITIŢI DESPRE ALTE SEXGATE-URI DIN BLOC:


Cum se face dragoste/sex la bloc fără să ştie toţi vecinii: TOP 10

Frodo şi-a bătut vecina cu minunea peste bot


Patrulaterul sexual: Nelu, amanta, soţul amantei şi organele (Poliţia)


Orgasmul altora în casa ta: sexu' lu mono prin pereţii lu' stereo (ÎNREGISTRARE)


Porno-poliţista şi-a deschis larg dosarele XXX sub geamul meu


Mafia ţânţarilor mutanţi suge viaţa din psihopaţii blocului


marți, 3 mai 2011

Interviu cu celebru' Beni despre speranţă, mâncare şi sensul vieţii

Beni von Buziaşului, filmat AICI într-o încleştare corp la corp cu gravitaţia, revine în coproducţia de manelistă-lirică: "BENI 2: O viaţă jertfită pe altaru' băuturilor distilate, aburilor şi gradelor", film născut pă cale VIDEO-telefonică, în variantă HDă-te drecu'. Într-un interviu exploziv, în care încearcă cu cuvintele lui să se explice faţă de lumea ce ni l-a dat, Beni vorbeşte prin silabe, dar care diluate în vodcă, prinde aripi din gura lui şi încasează un triplu înţeles suplimentar.

El Beni se zbate zvârcolitor în micul său univers bizar, din care pur şi simplu nu poa' să evadeze fără o juma de vodcă. După ce ia combustibil, Beni o arde spontan şi  încearcă să comunice cu ceilaţi, persoane exterioare, ce locuiesc în afara trupului său, deci în altă dimensiune, adică vecinii lui de univers.

În complexitatea orânduirii cosmosului, Beni nu e rău, nu-i golan, nu-i Darth Vader, deşi pare (pentru neiniţiaţi) pentru că are briceag elveţian. Beni e un fel de Han Nasolo, iar arma tăietoare din mâna sa e semn de nobleţe. Că vorba lu Beni dulce mult aduce, da' la o adică te despică ca pe porc, dacă la o discuţie despre principii aveţi abordări divergente despre Teoria şi sistemu' lu Hegăl (manelistu Hegăl şi Jekăl, nu filosfu). 

La o primă vedere el trăieşte prin filosofie, dar conflictele e de fapt viaţa lu' Beni. El nu poate să treacă ziua în profunzime dacă nu suferă cel puţin o întrebare existenţială. Par example: "Io ce mănânc?" . Beni nu poate să există zilnic dacă nu se împleteşte metafizic prin dileme, dacă nu se autodefineşte spiritual şi dacă nu se autorezolvă retoric prin cunoaştere cu bere.

Acum Beni se purifică verbal şi comunică numa' şi numa' în coduri. Se află perpetuu în acea perioadă delicată prin care trecem toţi în viaţă, nu-i aşa, când după multă vodcă descoperim că puţini îs cei aleşi să merite să ştie adevăratu tâlc şi misteru lu' învăţăturile noastre. Drept pentru care Beni vorbeşte încrucişat în sistem binar cu mulţi de 0 şi mai puţini de 1.

Că nu e proşti ăia ce-l ascultă pe Beni, e proşti ăia ce nu-i înţelege graiul cimentat pe idei în substraturi, ca frunzele de ceapă. Beni meşteşugeşte vorbele şi frământă ideile unde şi urinează, adică la margine de drum. Dar sistemul său filosofic nu e pentru toţi proştii trecători cu creieru mic, care nu primeşte semnale de la Beni, că e reduşi. Beni este guru şi poate predică existenţa spirtuală plăcută! Şi în caz împlinire totală prin comă alcoolică, folosiţi codu binar a lu Beni. Ăla lu Morse duce nicăieri şi ne-tredy: nişte bocăneli ampulice.  

CONCURS FĂRĂ PREMII: CE CREDEŢI CĂ A VRUT SĂ TRANSMITĂ BENI PĂMÂNTENILOR ÎN FILMUL DE MAI SUS?


AŞTEPTĂM IPOTEZELE VOASTRE LA COMENTARII




duminică, 1 mai 2011

VIDEO Beni are talent: s-a făcut munci la nunta lu Prinţu Angliei

Beni are minte limpede, inimă zglobie, inteligenţă artificială, treling original şi medalie Adidas (vezi insigna din pept). Este din cartieru meu şi îi curge sânge nobil prin alcoolu de sub vene. Şi numa' ce s-a întors muci şi mangă, în această seară, direct de la nunta lu' ăla micu, Prinţu Angliei, cu păpuşa aia din popor.

Da, ne-am făcut de kkt şi la cea mai şto nuntă din lume. Beni este dă rang nobil. E duce. Duce cam 2-3 litri de vodcă, vin, spirt Diana, şampanie cu sifon şi acid de baterie de Bentley. A făcut praf imaginea lu Casa Regală din Calea Buziaşului la nunta lu' William pă care îl ştie de când era Willy, adică mic.

Beni von Buziaşului a borât urât exact în boneta lu Regină, bunica nunţii, la care Beni s-a dat în tinereţe, când el era doar un alcoolic promiţător. Acum a vomat omagial şi în poalele lu Regina, da' i-a şi zis sincericeşte după aia: "Fă, princiaro, a fost o greşeală. Îl ţinteam pă bărbatu-tu, dă-te drecu că your ar so fain, I'm gonnă meic you main. Bă Chiarlse, dă-te-n sânge, Cămila aia nu-i femeie, da te-nţeleg. Ai avut păpuşa aia, Diana, şi-ai ales animala. Camilo, arătă-mi cocoaşele, hai, finuţo".

Acum Beni von Buziaşului e din nou pe moşia lui, în Calea Buziaşului din Timişoara (lângă Blogul vecinilor psihopaţi). S-a întors de la nunta lu Prinţ ca orice român, în patru labe. S-a ţinut până în România, ca să pişe binecuvântător marginea drumului cu urină din bere britanică. Beni e acum în recuperări. Învaţă să vorbească şi să umble şi vrea şi el la "Românii are talent". Da' să nu fie blat şi să câştige un băiat fără coaie şi cu voce de fată.