Ainştain, poştaşu' etnobotanic şi violul lu' coana Corespondenţa

Cele mai scrisori pierdute, cu cele mai secrete intime ale lu oamenii din bloc, sunt identificate oribil violate. Le găseşte oamenii pe scrisori cu franjuri şi cu lipelile dezlipite prin smulgere, cu paginile crăcite a citire cu forţa, pe trepte. Toacmai la noi în bloc această grozăvie să fie, mai ales că să ştie, că toţi locatatii pe gură scoate numa' literatură.

Habemus una bucată Violatoru' de Corespondenţă, creatură ce se hrăneşte cu intimităţile lu noi. Precauta dihanie foloseşte nişte protecţie în timp ce îşi plimbă mădularu vizual prin interioru' lu corespondeţa cu numele noaste, tocmai ca să nu-şi taie puţa în plice şi să n-avem noi parte de probele lui biologice.

Creatura ştie că am amanetat viitorul strălucit a lu' Casa Scării pe-o trusă de citit ADNu', şi-o ginim pe nenorocită după celulele răposate uitate pe timbrele mult prea linse. De la subsol la etaju' patru, toţi locatarii ne simţim compostaţi ca biletu' de tramvai, exact unde ne doare mai tare: în secretele murdare.


Avem deja un ONG la bloc, Cu-Clucs-Clan, unde cu mic, cu mare şi cu ciarciafuri murdare trase peste cap, desfăşurăm adunări săptămânale în care n-am  reuşit decât să linşăm dintr-o regretabilă eroare de calcul un băiat prins în laţ exact în timp ce ne lectura facturile la gaz, lumină şi telefoane lu' tot blocu'.

Era doar un băiat deosebit, citititorul viitorului în factură, care spune că facturile completate sunt cea mai tristă formă de literatură, pentru că toate personajele de pe facturi moare. Citititorul viitorului în factură nu şi-a citit singur facturile şi implicit viitoru'. Altfel n-ar fi decedat groaznic şi teribil, curentat definitiv în firicelu' de apă pârâiaşă ce se scurge din panou' electric de la intrarea din blocu nost, care constituie sistemu-capcană de apărare între noi şi lumeam rea.

Da' cin' să fie mişunătorul din plice? Şi cum să inventăm un sistem de prindere negreşită? Era imposibil. Cel mai retardat din clădire, Ainştain, descoperitorul relativităţii fericirii în bloc, a propus dacă nu-l putem identifica pe violator, măcar să implementăm un sistem ca să-şi piardă minţile. Să ne jucăm de-a alba-neagra cu număru' de ordine de la cutiile poştale. Şi să schimbăm număru' la căsuţe, zilnic, pe principiu filosofic "păsărică mută-ţi cuibu". (VEZI FOTO CU ORDINEA NUMĂRULUI PE CUTII POŞTALE). Numa' aşa violatoru' o să fie derutat şi o să facă o greşeală crucială.

N-am reuşit decât să distrugem viaţa lu' poştaş, care când ajunge în bloc ia pe nas toate etnobotanicele din spice şop, doară doară o să-l ajute drogurile să găsească puterea nimerească corect scrisorile în găurile lu' fiecare, da' ne trezim toţi cu plicu' altuia în cutiuţi. Dar am descoperit plăcerea discretă a savurării lu' nenororocirea altora.

Acum suntem toţi violatori de corespondenţă. Totată lumea din bloc citeşte scrisorile lu' toată lumea, fiecare ştie secretele lu fiecare din bloc şi abia aşteptăm să vină poşta, că se ne uităm în "chiloţii" corespondenţei unui vecin/vecină, la roata norocului. A cui scrisorici nimeresc io azi? Facturile la psihoterapia pentru dramele mele: 1.000 de lei. Bucuria că văd facturile de executare silită a lu vecinu' mai rupt în fund decât mine: nepreţuită.

Pe urmele iubitorului de frumos care a vopsit casa scării în roz

N-am văzut în viaţa mea casă a scării ROZ. Asta până n-am intrat într-o zi chiar în blocul meu şi după ce am urcat câteva trepte mi-am dat seama că nu mai e maro pe casa scării. Totul ce-a fost maro în scara mea vreodată acum e roz. Ca la mall.

Nici nu cred că rozul putea să îşi găsească o casă a scării într-un bloc mai de căcat decât al meu. Dar rozul nu are nicio vină, ci doar mintea în care a încolţit ideea că noi, psihopaţii din bloc, trebuie să listăm rozul din nou la bursă.

Zugravul a crezut că vrem o capodoperă, a picatat vreo lună, de credeam toţi că pare aşa roz, culoare de căcat, dar la cât efort depune omu' poate iese Capela Sixtină. Şi când şi-a terminat lucrarea era roz totul, că zugravul nu s-a oprit în detalii: uşile, geamurile, cablurile întinse în bloc, chiar şi scările, de toţi câinii curioşi care au nimerit în bloc ca să vadă minunea au plecat cu "saboţi" roz pe lăbuţe.

Apoi a ieşit un scandal cromatic de toată frumuseţea. De ce e roz? Cine a ales culoarea? Cine a facut blocul "homosexual"? Evident, nimeni nu şi-a mai asumat culoarea. A rămas rozul stingher pe pereţi. Preşedintele de bloc a dat-o pe admnistrator, care a întors-o pe ţaţele din bloc, care au zis ca ele nu. Şi uite aşa a ajuns pe lista de Most Wanted din bloc "ăla care ne-a vopsit în roz".

Cin' să fie, cin' să fie?

Trezit cu schelălăiturile de 6 şi 20

Ca orice bloc care se respectă şi al meu are o haită de câini care nu a avut întâniri de gradul trei cu hinghierii. Câinii se mănâncă între ei noaptea târziu sau dimineaţa devreme. De obicei se bat pentru teritoriu, putere, mâncarea din tomberoane, lăbuţele căţelelor neprihănite şi un loc mai în faţă pe capacul cald de la canalizare. Astăzi schelălăiturile m-au trezit înaintea alarmei de la telefon.

De fiecare dată mă tem, alături de copiii din bloc, ca după o bătălie din asta între maidanezi să nu o găsim cu maţele pe afară pe căţeaua scării, care doarme de vreo doi-trei ani tot în mijlocul drumului şi nu o loveşte nicio maşină. Dar despre ea, într-o altă postare, când fac rost şi de poză.