Totalul afișărilor de pagină

marți, 5 aprilie 2011

TOP 11 viaţa fără apă caldă: atacu mârşav al restanţierilor

Săvârşitu-s-a încleştarea supremă din bloc. Jegu' - apa caldă - scor final 1 - 0. Mai sunt exact 10 zile şi nu mai pupă dopu' de la vană apă caldă. Facem toţi duşuri în avans (10-15 pe zi) şi pentru momentu ezoteric când aeru' ia locu' H20-ului fiert din ţevi, când Moise de la centrală nu o să mai despartă apele la noi în bloc.

Evrika, se fac duşuri anticipate. Evriko, astăzi eu am ajuns cu spălatu în avans până în luna iulie, ziua 17. Da, Nobele, sari cu caşu, că am inventat formula matematică a spălatului preventiv. Azi am făcut două duşuri pentru azi şi încă 2 în avans pentru o zi când n-am apă caldă (17 iulie- zi în care am o treabă şi tre să fiu curat). Formula: 2 D (duş) ori X (unde X e ziua necunoscută în care n-ai apă, dar ţi-ai dori) = DAPVCACCNE (duş anticipat pentru viitor cu apa caldă care nu există).

Ha, ha, ha, n-au ei apă în centrală, câtă pot eu consuma cu duşurile preventive. Milioane de tone. Eu sunt Flipper. Trăiesc sub duş, de două zile am şi branhii, asimilez altfel oxigenu. Am început să văd lumea cu alţi ochi, că deja văd microbii prin apă. Ieri, a fost zi mare... mi-au dat şi trei solzi. N-o să am apă, dar ce frumos mutant mă fac. 


Tocmai de aceea, Flipper & vecinii psiho, pe cale să se muteze, au mare rugăminte la voi, acum în Postul Paştelui, când se crapă de-o minune. Dacă ne puteţi ajuta cu ceva apă, de oricare, numa apă să fie: în bidoane, peturi, cisterne, ceşti, găleţi, dopuri, după cum vă lasă sufletul. Acceptăm orice:

1. Apă vie - Bună şi asta. Folositoare la casa omului pentru resuscitări, aduceri înapoi din morţi, învieri la domiciliu, rezurecţii capitale şi transformarea celulelor moarte în celule mişcătoare. O să fie nevoie, că pe mulţi o să-i pierdem în jeg şi tre aduşi toţi înapoi. No man left behind. Războiu cu jegu' îi dur şi nu moare nimeni de capu' lui, când vrea el.

2. Apă nucleară de la Fukushima - Numa bună pentru mutanţi, desfundă ventuzele de pe tentacule. Spălaţi reactoru nucular cu ea şi n-o mai vărsaţi în ocean. Îmbuteliaţi în containere de plumb: "Fukusima minunilor-apa finală". O depozităm în subsol să le facem o surpriză şobolanilor, care după ce o gustă o să beculească pe-ntuneric. Numa bine, că-i atârnăm şi în bradu de Crăciun şi nu mai dăm bani pe beculeţe. 2 probleme, o singură soluţie.

3. Ou di toilăt (cunoscută sub denumirea folclorică - eau de toilette). Nu, nu apă din budă, ci parfumuri. Dacă aveţi Diior, niscava Şanel nefolosit, doi-trei stropi de Jivaşi, o gură de Paco Cabană, ce mai e p-acolo prin sticluţe. Poa să fie şi mostre, da cantităţi mari şi neapărat furate de dincolo (n-avem noi apă, da' chiar nu ne spălăm cu toate căcaturile contrafăcute). Mai camuflăm şi noi putoarea, când ieşim în societate.

4. Apă sfinţită -  ce vă mai rămâne nebăută de la Paşte, de la sfinţiri nereuşite, de la slujbe nefinalizate, ce-aţi mai furat de prin biserici. Face bine la exorcizări, dacă mai găsim sufletul posedat sub straturile de jeg. Dacă se poate, apa sfinţită să fie fără gust de busuioc.

5. Apa de gură. - Acum că vă miroasă gura a flori după gargări, ce rămâne pe fundu' sticlei puteţi să donaţi pentru nespălaţi. Trebuie să ne tratăm şi noi cumva gingivita, care acum o avem pe tot corpu. Nu râdeţi, că nu cunoaşteţi durerile gingivitei anale. Nici lu ză enămiz of ză duşmanii să nu doriţi, par example, gingivita la gambă.

6. Apă vaporizată -  N-ar strica nişte plăşi de rafie cu vapori de apă, aşa ca ăia făcuţi vara la terase, că noi deţinem tehnologia extraterestră de remoleculizare de vapori înapoi în stropi, stropii îi unim în picuri şi tot aşa mai departe, până la apa iniţială. Lăsaţi plăşile lângă bloc, urlaţi de două ori şi fugiţi printe blocuri, că maidanezii de la bloc nu cunosc mila pentru necunoscuţi.

7. Apă cu lămâie. Da, da, primim şi limonăzi, n-ar fi rău să ne aduceţi nişte lămâi, măcar cojile. Apa cu lămâie, pe lângă că spală bine maţele şi depietrifică rinichii, este esenţială la făcutul binelui la solzi. Că cum dracu vă aşteptaţi să flippăruim frumos prin apă rece, ca sirenele, dacă nu ungem solzu frumos cu lămâie. Credeţi că bucătarii, când vă face peşte cu lămâie, chiar vă face? Aiurea, fraerilor, plătiţi lămâiatu ampulea, că peştii se lămâiază singuri, că să fie aerodinamici sub ape.

8. Apă de mare - specifică mărilor şi oceanelor, apa cu sare e bună mai ales din zona focilor, balenelor şi finguinilor (pinguini cu f în loc de p), adică din locu din mare unde face ele duş, că e are chestii vindecătoare în Ouurili din H2Ouri . Adică apă+sare+smirnă de finguin+frecare de focă+triplu salt cu şurub încrucişat de balenă ucigaşă = apă cu gradu' 8 de mutaţie, bună la ficat, rinichi şi suflet, dacă se bea pe stomacu gol, dimineaţa, bine amestecată cu un kil de vodcă.

9. Gheaţă - Cuburi, sloiuri, pojghiţe, bucăţi din gheţari, felii din Antarctica, tot ce nu vă mai trebuie şi stă aiurea prin fundu curţii, aduceţi că topim noi. E foarte important să avem şi apă dulce, cristalizată, că avem şi nişte whiskey Balăntains, Joni Uacăr, Ticiărs, dar canci freon în frigidere. 

10. Apă de ploaie uitată la soare. Cea mai bună dintre toate, că-i tare călduţă. Nu contează că-i cu mormoloci. parameci, goange şi broaşte, că ne spălăm cu ea după ce o trecem prin filtre de apă.

11. Filtre de apă. Am căutat mai bine şi nu avem. Dacă vă lasă Dumnezeu şi Maica Domnului să ne-ajutaţi cu filtre de apă, ar fi chiar mişto. Doamne ajută. Şi să vă bucuraţi de apa de la duş, că nici nu ştiţi când se gată. Facă-se voia restanţierilor. 

CITEŞTE ŞI:

Cum se face dragoste/sex la bloc fără să ştie toţi vecinii: TOP 10

19 comentarii:

  1. Ai ajuns Flipper mutantul! La voi in bloc s-ar putea turna si serialul Baywatch. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte tare ca de obicei! Ne-ai dat emotii ca ai disparut ..cu avioanele cu ..lenjerie!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred c-ar fi nimerit sa-ti pui binoclu si pe insitutiile cacacioase ale statului de geaba.numa blocul e prea putin pentru tine...

    RăspundețiȘtergere
  4. institutiile-firar ale dracu Czar

    RăspundețiȘtergere
  5. Nasol..nu mi-as dorii sa mi se intample asa ceva, in ziua de azi mereu pe fuga, job'ul iti mananca tot timpul de abea poti manca si dormi putin, pe langa asta sa mai stai sa si incalzesti apa pentru a te spala...niste copii sa mai ai ca...vai..

    RăspundețiȘtergere
  6. @IULIA -da cu amoru cum stai? mai ai timp?

    RăspundețiȘtergere
  7. umpic de timp si pentru asta este in duminica plimbare cina romantica si...si dak vrei mai detaliat si mai intim, dimineata mai sifonam asternuturile,recomand, ziua la job parca e mai placuta:).

    RăspundețiȘtergere
  8. @iulia & anonim... si când vă gândiţi că toată această poveste despre sex a început de la apa fiartă...

    RăspundețiȘtergere
  9. normal...daca nu aveam dragoste si apa calda, nu avem nimic:).

    RăspundețiȘtergere
  10. ei si tu Iulia..merge si fara apa fiarta . la iarba verde..ce zici?!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sa va donam o sticla de apa cu dopul gaurit pentru dusul de dupa?:D

    RăspundețiȘtergere
  12. :)) cred ca le prinde bine macar o sticla :P

    RăspundețiȘtergere
  13. s-a intamplat sa nu aiba omu o luna bani sa plateasca intretinerea asta nu inseamna ca trebuie sa-i opreasca apa.ce oameni nenorociti

    RăspundețiȘtergere
  14. Se mai intampla si nenorociri de genul asta

    RăspundețiȘtergere
  15. asta inseamna ca eu care sunt cu intretinerea la zi ar trebui sa merg si sa sun la usile restantierilor, sa fac tumbe si sa stau in cap pentru a ii convinge sa plateasca intretinerea altfel raman eu fara apa. tara legilor cu capu n jos!

    RăspundețiȘtergere