"Gâturi rupte fără capace": promoţia destupărilor de canale

Tre să te caracterizeze inconştienţa ca din blocu' nostru să ieşi cu aroganţe, cu capu' sus şi cu nasu' în vânt şi fumuri în cap. Cât eşti tu de filfizon, faci trei paşi şi ţi se taie pelicula, apoi simţi miracolu' basculatului din salvare şi farmecul discret al plimbatului pe targă "a la domnu' Lăzărescu" pe la urgenţe, pe motiv de cap frânt ori mâini, picioare, coaste, faţă franjurate de la întâlnirea de gradul no. trei cu cursele din asfalt.

Că dacă Eminescu cutreiera păduri pe lângă plopişorii fără soţ, pe la noi prin jurul blocului plimbărica e sport sângeros că trotuaru' bate asflatu' la canale fără capace.

În zona canalizărilor e plin de muşcături în asfalt, de la cei pe la care "Zâna Măseluţă" a trecut după ce nefericiţii au nimerit un picior în gaură şi au dat cu dinţii de plombele din smoală turnate în jurul gurilor de canal.

Îndrăgostiţii cu iubire neîmplinită care veneau noaptea la futut la noi la bloc pot să cânte, tot pe model eminescinan, "pe lângă blocul tău nefinalizat, adesea am căzut, m-au cunoscut toate găurile neacoperite din canal, tu nu m-ai cunoscut".

Chirurgii plasticieni începători, care vor să-şi facă mâna pe pacienţi mutilaţi fără bani, pot să împrăştie cărţi de vizită pe lângă canalizările noastre. Că după ce dă câte unu cu faţa de asfalt, primul lucru pe care îl vede amărâtul când se trezeşte din inconştienţă e cartea de vizită - marketing suprem.

Pentru că hoţii joacă cu noi jocul de societate "te uiţi sub capac şi câştigi" şi din trei în trei zile lasă găurile de canal în fundu' gol. Iubitorii de capace ne testează vigilenţa zi şi noapte, vin ca ninja şi pleacă cu capacu' sub braţ şi rămânem cu vedere directă spre rahatul din canal.

Şi noi, locatarii, jucăm "nu bleleşti ochii, beleşti coatele" şi de trei ani vânăm destupătorii de canale. Toţi ţigani, toţi cu căruţe, toate căruţele cu cai, toţi caii slabi. Caii au învăţat să umble tip-til, în vârful potcoavelor, roţile levitează deasupra asfaltului, iar puradeii sunt pe mute când carele alegorice ţigăneşti trec în viteză pe lângă bloc şi curenţii din spatele căruţei trag în remorcă ca magneţii capacele de pe canale. (curenţii - ţiganii mici, iuţi şi cu leviere, care destupă canalele cu viteza cu care echipa lui Şumi e maestră la schimbatu' roţilor din Formula 1).

E ca la promoţiile Coca-Cola. Ţiganii vor să vadă ce-i sub capac. Sub capac îi rahat şi cum la veceurile de lângă corurile lor shitul e liber. Iar cubanezii mioritici bănuiesc că capacu-i necâştigător şi că nici noi n-avem nevoie de căpcele, că adorăm să ne mirosim rahatul proaspăt descăpăcit. Zilele trecute însă câţiva vecini cu acces la informaţii clasificate au intrat în posesia unui secret vital: ţiganii vând capacu' cu 60-70 de lei/bucata.

Clubul celor "câţiva vecini" lihniţi de foame din bloc, care şi-au rupt fălcile în asfalt, au alcătuit deja o trupă comando, înramată cu leviere, care îi aşteaptă seara la corturi pe ţigani, ca să le fure banii încasaţi pe acoperişurile gurilor de canal. C-avem noi o vorbă-n bloc: "Capac pentru capac, dinte pentru dinte".